Compania noastră a fost înființată în anul 1992 de catre Octavian Ghircoiaș (1950-2012)

Fondatorul companiei, Octavian Ghircoiaș, a absolvit Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A lucrat timp de 15 ani ca informatician la firma FLARO, la oficiul de calcul al acesteia, iar în 1992 a înființat compania care inițial s-a numit SC Info-Expert Ghircoias&Co SNC. Primul sediu al firmei a fost chiar reședința sa iar timp de aproape zece ani a mai lucrat în paralel și ca angajat.
Primele produse informatice au fost dezvoltate pentru Spitalul Clinic Judetean Sibiu – programele: MR-mărfuri și MAT-materiale, iar printre primii clienți societăți comerciale au fost Simec și Retrasib. Numărul solicitărilor produselor firmei a crescut de-a lungul timpului datorită recomandărilor clienților, mulțumiți de serviciile oferite.
Octavian și-a îndrumat și cei doi fii spre cariera de programator, care i-au devenit asociați iar ulterior au continuat afacerea. Astăzi compania este un important furnizor de produse IT pentru județul Sibiu (colaborări în majoritatea orașelor - Sibiu, Agnita, Cisnădie, Dumbrăveni, Mediaș, Tălmaciu etc), având și colaborări cu societăți din alte 9 județe (Argeș, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Ilfov, Mureș, Sibiu, Timiș, Vâlcea).
Primele programe au fost dezvoltate in limbajul Clipper, înlocuit la scurt timp de limbajul FoxPro. Începând cu anul 2005 am rescris codul in limbajul VFP (Visual FoxPro), cu o interfață vizuală placută și intuitivă.
In anul 2009 am introdus serviciul de asistență online prin modulul integrat EcSuport, ceea ce a permis eficientizarea timpului de rezolvare a solicitărilor clienților.
Din anul 2010 am inițiat migrarea bazelor de date de pe sistem fileserver, pe sistem client-server în PostgreSQL ceea ce permite, printre altele, o mai mare siguranță a datelor și posibilitatea de a lucra prin internet, putand avea servere atat pe Windows cat si pe Linux. Migrarea se desfasoara si in prezent, clientii cu contract de asistenta beneficiind de migrare fara costuri suplimentare.
În prezent compania noastră oferă soluții informatice integrate pentru managementul economico - financiar al instituţiilor bugetare şi al societăţilor comerciale cu oricare din activităţile de producţie, comerţ şi prestări servicii (programe ERP). Avem peste 100 de clienți activi, atât societăți cu renume (din mediul public sau privat) cât și societăți mici, afaceri de familie, contabili autorizați.
În cei 20 de ani de activitate am reușit să le oferim clienților noștri soluții potrivite pentru tipul activității și bugetul disponibil, ceea ce ne-a asigurat succesul pe o piață dinamică și competitivă, cum este cea a produselor IT. Speram ca in continuare sa facem fata provocarilor din industria IT si sa oferim clientilor produse cat mai complete, usor si placut de utilizat.